BRAVA Ileana la linia de sosire

BRAVA Ileana la linia de sosire

Ileana face parte din echipa Special Olympics deja de 10 ani. Primul contact cu sportivii, antrenorii și voluntarii au făcut-o pe Ileana să își dorească să se alăture lor. Astfel, a început să se antreneze la atletism, baschet, înot și gimnastică și să participe la toate competițiile Special Olympics de atletism și gimnastică. Cel mai mult îi place, însă, atletismul. Atât de mult încât în 2015 s-a înscris la Color Run. Nu a fost foarte mulțumită de rezultate, însă gândul de a mai merge la o competiție și de a trece linia de sosire nu i-a dat pace Ilenei. În 2017, când a aflat de participarea echipei de sportivi Special Olympics la Maratonul București a ridicat mâna de prezență. „M-am bucurat să o văd atât de hotărâtă să participe, dar i-am atras atenția că trebuie să se antreneze mai serios”, povestește Ruxandra, mama Ilenei.

 Și antrenamentele serioase au început cu spijinul unui prieten de familie, mare amator de cros, care să o ajute pe Ileana să facă față competiției, dar și să o însoțească în cursă. „Când a terminat alergarea, era foarte obosită, dar fericită că a reușit să ajungă la SOSIRE”, mai spune mama Ilenei. Hotărâtă și ambițioasă, Ileana vrea să continue antrenamentele și să mai meargă și la maratoanele viitoare și la concursurile de atletism organizate de Special Olympics. În plus, vrea să își exerseze temeinic respirația pentru a face mai bine față efortului. Cea mai recentă victorie a avut-o la Campionatul Municipal de Atletism.

 Zilnic, Ileana face cel puțin o oră de mișcare. Fie aleargă în parcul IOR, fie face exerciții de forță și rezistență, dar îi place foarte mult și să danseze. „Rezultatele se văd, „mărturisește mama Ilenei. „De când face sport în mod constant i s-a îmbunătățit starea de sănătate, se concentrează mai bine, are mai mare încredere în sine și este mai sociabilă.”

 Ileana are 36 de ani și a terminat in 2002 școala profesională pentru nevăzători din Centrul Școlar Special nr. 1, Vatra Luminoasă. Are o ușoară dizabilitate intelectuală și face de la 7 ani kinetoterapie pentru cifoză și lordoză.

Lasa un comentariu