”Jos stereotipurile”, spun elevii din Galați

”Jos stereotipurile”, spun elevii din Galați

Pe 9 aprilie anul acesta Special Olympics România a continuat la Galați proiectul ”iDare to Change – Leaders with Intellectual Disabilities for Inclusive Communities (Îndrăznesc să schimb Lumea – Lideri cu Dizabilități Intelectuale pentru Comunități Incluzive) – finanțat de Adobe Foundation – alături de tineri pregătiți și dornici să schimbe lumea.

Tinerii din Galați de la Școlile Gimnaziale „Ștefan Cel Mare”,’’Miron Costin’’ și Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați au lucrat în echipe la proiecte care să dărâme mituri, stereotipuri și obiceiuri negative legate de persoanele cu dizabilități intelectuale. Ne-a plăcut că au vorbit liber deși aveau și prezentări în power point, și că erau informați despre activitățile sportivilor Special Olympics.

Special Olympics Romania

Tinerii au realizat chiar și un mic chestionar, întrebându-și părinții dacă au discriminat sau au fost vreodată discriminați și în ce situații. Cele mai întâlnite situații de discriminare printre părinții elevilor au fost cele legate de vârstă, convingeri, situație materială și greutate corporală.

     

Prezentările lor au cuprins povești inspiraționale despre Lorette Claiborne, Andrei Cupșa, Șerban Nicolescu, Ioana Ciobanu, Mara Oprea și Mihai Arsenie, toți sportivi Special Olympics.

Dănuț Dobrescu, elev în clasa a VIII-a a Școlii Generale Constantin Pufan a ținut un mic discurs despre ce înseamnă să fii sportiv lider și să faci multe lucruri care să-ți facă plăcere. S-a prezentat și povestit despre multiplele activități pe care le desfășoară. Pe lângă sport, el este foarte bun în informatică, muzică și dans și lucrează deja de la această vârstă.

La acțiunea ”Participă” de la Liceul Tehnologic de Marină Galați au fost prezenți 41 de participanți, iar la acțiunea de sport unificat, aproximativ 80 de persoane.

În cadrul Fun Day, ziua sportului Unificat Special Olympics, proiect finanțat de Adobe Foundation au participat, pe lângă tinerii de la școlile de masă menționate mai sus, tineri de la Scoala Profesionala Specială „Emil Gârleanu”, Liceul Tehnologic „Simion Mehedinți”, Şcoala Gimnazială Specială „Constantin Pufan”, Asociația Fantasticii Down, toate din Galați. Tinerii fără dizabilități au concurat alături de persoane cu dizabilități intelectuale, iar împreună au urcat fericiți pe podiul de premiere. În cadrul acestor acțiuni, elevii învață ce înseamnă să sprijine o persoană cu dizabilități (de exemplu îi ajută să urce pe podium), devin altruiști (la traseele desfășurate în paralel, dacă cei de la școlile speciale rămân în urmă ei le oferă șansa de a ajunge primii la start așteptându-i pe parcurs).

       

La final, tinerii cu și fără dizabilități intelectuale s-au delectat cu baloane cu săpun, redevenind, cu toții, copii.

 

#AdobeFoundation, #IDareToChange, #RevolutiaAbilitatilor, #SpecialOlympicsRomania #IndraznescSaSchimbLumea

Mai multe fotografii de la cele două acțiuni puteți găsi pe pagina noastră de Facebook.

Lasa un comentariu