Educatie fizica si sport adaptat

« Educație Fizică și Sport Adaptat » este un program internațional ce își propune următoarele obiective:

  • introducerea programelor Special Olympics (SO) în universități cu specific de educație fizică și sport, kinetoterapie sau motricitate specială, prin includerea unor cursuri de educație fizică și sport adaptat pentru persoane cu dizabilități intelectuale în programa universitară;
  • dezvoltarea programei universitare Special Olympics și a resurselor materiale;
  • discutarea principiilor Special Olympics în antrenamentul sportiv și competiții (regulament oficial SO);
  • implementarea și dezvoltarea unei metodologii  și a unor structuri organizaționale coerente în ceea ce privește pregătirea sportivilor cu dizabilități intelectuale;
  • pregătirea studenților prin cursuri, seminarii și ateliere Special Olympics, și implicarea lor în organizarea și conducerea unor experiențe practice,  în sau în afara campusului universitar;
  • schimbarea atitudinii studenților prin intermediul voluntariatului, vis a vis de persoanele cu dizabilități.