Programul „Participă!” – După 10 ani

Programul „Participă!” – După 10 ani

Eram în anul 2007 când profesoara de limba română ne-a povestit de programul „Participă”, prima dată când auzeam despre un astfel de program. Recunosc, îmi amintesc că la acea vreme aceste noțiuni îmi erau străine: nu aveam nicio persoană cu dizabilități fizice sau intelectuale în familia apropiată iar în cercul de prieteni și cunoștințe al familiei mele nu exista o astfel de persoană cu care să fi interacționat direct. Singura excepție fusese când auzisem de la ei mei că un văr al tatălui are un handicap mental. Familia mea îmi explicase că „e ca noi, dar gândește ca un copil.” Cu toate acestea, nu avusesem niciun contact cu o persoană cu dizabilități intelectuale până atunci. De aceea, momentul în care profesoara ne-a cerut să ne implicăm în program a fost o experiență complet nouă pentru mine. Acum, privind în retrospectivă, cred că a fost extrem de util faptul că după ce ni s-a explicat în ce constau dizabilitățiile intelectuale, am început prin a creiona pe hârtie, urmând ca desenele noastre să fie expuse în cadrul unei expoziții la Bragadiru.
In ziua expoziției, îmi amintesc că am fost extrem de intrigată de discursul unui sportiv Special Olympics, un campion la mai multe sporturi al cărui nume era Șerban.

Îmi amintesc că ascultam cuvintele lui și mă întrebam cu ce este diferit față de noi.
Mă uitam la el și la celelalte persoane care au ținut discursuri înaintea lui și nu reușeam să găsesc vreo diferență. Șerban era ca și ceilalți, însă în comparație cu noi, elevi de a VII-a, era mai mare. M-am gândit imediat că aceasta este cauza pentru care Șerban putea să vorbească așa frumos. Discursul lui era cu adevărat impresionant iar Șerban vorbea ca un adult. Era singura diferență pe care o puteam observa. Apoi, mi-am aplecat privirea către fața lui Șerban și am observat că ochii săi erau migdalați. Era o a doua diferență. In  rest, nimic care ar fi putut spune că între noi și Șerban există diferențe. Discursul său însă spunea foarte multe. Era povestea unor încercări, greutăți, experiențe despre care nu mai auzisem până atunci. In același timp, era povestea unui sportiv cu multiple rezultate la mai multe sporturi. Șerban făcea mult mai mult ca noi, muncise mult mai mult și reușise atât pe plan sportiv cât și intelectual. Lui Șerban îi fusese mult mai greu decât nouă, dar nu se lăsase. După aceea zi, deși nu am realizat pe moment, lucrurile nu au mai fost la fel.

In primul rând, am înțeles că nu toții copii sunt identici și că nu trebuie să îi judecăm ușor.

În al doilea rând, faptul că am luat parte în programul „Participă” a însemnat pentru mine o lecție importantă din care am înțeles că limitele pe care le avem pot fi depășite. Simțeam că trebuie să mă vait mai puțin și să muncesc mai mult. Ulterior, în liceu, involuntar simțeam că pot să mă implic în toate proiectele despre care aflam. Am observat că eram mult mai interesată de cele cu referire la drepturile omului și am ales să mă înscriu la Facultatea de Științe Politice din același motiv. Deși constrângerile practice legate de găsirea unui loc de muncă mă apasău, am ales totuși să continui cu un master legat de Politicile Egalității de Șanse. La disertație am ales un subiect referitor la integrarea personalor cu dizabilități pe piața muncii.

Toamna aceasta m-am bucurat extrem de mult să pot să alerg pentru cauza Fundației „Special Olympics”. Deși nu am reușit să strâng o sumă mare de bani, mă bucur că am reușit să aduc o contribuție. Voi continua să fiu alături de această fundație pentru că știu că indiferent cât de mult aș face eu, practic nu voi reuși niciodată să ofer atât cât am ce primit eu de la acești oameni cu adevărat speciali.

Programul „Participă” are marele merit de a contribui în educația copiilor la renunțarea la prejudecăți și stereptipuri, problematici extrem de rar introduse în programa școlară, însă cu un rol major în dezvoltarea viitorul adult.

Lasa un comentariu