Speciali pe patine – luăm viteză spre Starea de Bine – noul program Special Olympics România

Speciali pe patine – luăm viteză spre Starea de Bine – noul program Special Olympics România

Speciali pe patine – Luăm viteză spre starea de bine – este noul proiect al Special Olympics România. Până în luna februarie, 54 de sportivi Special Olympics din 5 orașe (București, Timișoara, Cluj, Brașov și Galați) se vor antrena intens pe role și patine. Proiectul este derulat de Special Olympics România și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Prin proiectul ”Speciali pe patine – Luăm viteză spre starea de bine” ne propunem ca acest sport să devină unul care să producă campioni și la următoarele competiții.

Știm că mulți dintre sportivii Special Olympics practică, în timpul liber, prin parcuri, ”plimbarea pe role”, dar ne dorim ca de-acum să o facă într-un cadru organizat, sub îndrumarea antrenorilor, iar acest gen de mișcare să stimuleze și alți tineri, din alte orașe, să-l practice. În plus, ne dorim ca patinajul artistic și cel de viteză pe gheață să fie bine reprezentat cu brio.

”Speciali pe patine – Luăm viteză spre starea de bine!” presupune:

  • crearea primului program de antrenamente și competiții din România pentru patinaj (role viteză, artistic și viteză gheață) pentru 54 de persoane cu dizabilități intelectuale din 5 orașe,
  • crearea primului Ghid de Patinaj Adaptat,
  • organizarea a 5 demonstrații locale în mijlocul comunităților
  • organizarea primului Campionat Național Special Olympics de Patinaj pentru acest grup de beneficiari cu scopul de a demonstra abilitățile persoanelor cu dizabilități intelectuale, puterea transformatoare a sportului și beneficiile majore pe care le aduce asupra stării de sănătate.

Beneficiarii indirecți sunt 418 antrenori, membri de familie, voluntari (studenți, elevi de liceu, profesori de sport), membri ai comunităților. Antrenorii sunt persoane care au pregătirea necesară pentru a conduce activitățile sportive specifice (antrenamentele de role/patinaj) adaptate persoanelor cu dizabilități intelectuale. Acestora li se adaugă membri de familie ai tinerilor, o resursă valoroasă. Voluntarii sunt și ei un pion important în organizarea activităților: acordă suport în desfășurarea antrenamentelor/competițiilor, având și oportunitatea de a învăța din interacțiunea cu persoanele cu dizabilități intelectuale. Membrii comunităților iau parte la demonstrații/concursuri, aflând despre abilitățile persoanelor cu dizabilități intelectuale, manifestându-și sprijinul față de această categorie.

Practicarea oricărui sport, dar în special a patinajului pe role va înregistra o îmbunătățire a stării de sănătate, datorată modificării stilului de viață din unul caracterizat prin sedentarism (cu complicațiile aferente – obezitate, diabet, boli cardio-vasculare) într-unul care implică activitate fizică susținută, efectuată în mod regulat, profesionist. Prin participarea la antrenamente, persoanele cu dizabilități intelectuale vor dobândi și dezvolta abilități motorii, îmbunătățindu-și echilibrul, coordonarea, flexibilitatea. De asemenea, se vor observa schimbări pozitive la nivelul interacțiunilor socio-umane și al abilităților cognitive, datorită participării la activități de grup, în cadrul cărora se creează relații personale pe mai multe niveluri. Acestora li se adaugă trăirea unor emoții pozitive în cadrul demonstrațiilor/ competițiilor, acestea ducând la creșterea stimei de sine și motivare pentru continuarea activităților. Efecte se vor observa și la nivelul beneficiarilor indirecți. Antrenorii își vor îmbunătăți cunoștințele și informațiile legate de lucrul cu persoanele cu dizabilități intelectuale, vor dezvolta noi tehnici/metode/exerciții care pot fi transferate și în alte domenii. Sperăm că toate astea vor crește gradul de conștientizare al comunității vis-à-vis de abilitățile deosebite ale persoanelor cu dizabilități intelectuale.

Lasa un comentariu