Sportul nu are vârstă! Sportul nu pune limite.

Sportul nu are vârstă! Sportul nu pune limite. În schimb, sportul oferă bucurie pură tuturor, vârstnici sau tineri, sportivi de performanță sau amatori. Iar noi, de la Special Olympics, știm asta cel mai bine!
Am avut privilegiul să ne bucurăm ieri, la Sibiu, alături de cei mici până la cei mai înaintați în vârstă sportivi Special Olympics, care ne-au demonstrat că se poate face alergare printre jaloane și la peste 70 de ani!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, în parteneriat cu Fundația Special Olympics din România, a organizat miercuri, 15 noiembrie 2017, cel mai important eveniment sportiv adresat persoanelor cu dizabilități din Sibiu.

La a IV-a ediție a Jocurilor Locale Special Olympics România au participat peste 120 de beneficiari ai centrelor din structura DGASPC Sibiu și ai câtorva ONG-uri locale, cu vârste cuprinse între 8 și 75 de ani. Le-au fost alături 25 de studenți voluntari ai Facultății de științe de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Concurenții au participat la probe de gimnastică — traseu aplicativ, iar la final de competiție toți concurenții au fost medaliați pe podium.

Lasa un comentariu