Tabără cu activități sportive pentru tineri cu dizabilități intelectuale

Distribuie:

stire_tabara-cu-activitati-sportive-pentru-tineri-cu-dizabilitati-intelectuale

Fundaţia Motivation România în parteneriat cu Fundaţia Special Olympics din România organizează în perioada  7 – 13 septembrie 2015 o tabără cu activități sportive care se adresează tinerilor cu dizabilități intelectuale din zone defavorizate.  14 tineri care au participat în Caravana mobilității și traiului independent vor veni la București pentru a petrece o săptămână de inițiere în activități sportive. Vor fi organizate antrenamente de bocce, atletism, baschet, fotbal și badminton . Evenimentul va fi organizat cu sprijinul Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București care va găzdui antrenamentele si competiția finală.

Tabăra are loc în cadrul iniţiativei Caravana mobilităţii şi traiului independent care face parte dintr-un proiect mai amplu, „Mobilitate şi Viaţă Independentă pentru tinerii cu dizabilităţi din România”, implementat de Fundaţia Motivation România şi Fundaţia Special Oympics din România, cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea finanţării este de 1.285.131,60 lei.

Scopul proiectului este să contribuie la incluziunea socială şi economică a tinerilor cu dizabilități locomotorii și intelectuale cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, prin crearea unui sistem de servicii integrate. Acestea includ evaluarea nevoilor și intervenție personalizată prin instruire pentru viață independentă, activități sportive, informare și consiliere privind accesarea serviciilor dedicate persoanelor cu dizabilități. Proiectul se adresează în special tinerilor din zone rurale, sărace sau izolate, cu acces redus la servicii de sănătate, educaţie și angajare.

Fă diferența!

Alege cum vrei să donezi

*donația va fi făcută recurent în fiecare lună

Sari la conținut