Beatrice Savu face parte din Academia de Leadeship Special Olympics

Beatrice Savu face parte din Academia de Leadeship Special Olympics

  • Un cromozom în plus și barierele pe care le-am depășit alături de el

Mama numește acest cromozom, cromozomul iubirii. Acest cromozom ne face într-adevăr să fim diferiți. Dezvoltarea noastră atât motorie cât și intelectuală este mai lentă. Dar tot acest cromozom ne face să fim mai răbdători, mai toleranți, să iubim necondiționat și să iertăm iar dacă cineva ne supără, suferința provocată să o ascundem undeva într-un colțișor al sufletului nostru să nu o vadă nimeni, pentru că ne place să vedem în jurul nostru oameni fericiți și zâmbitori. Dacă suntem ajutați să folosim aceste calități în favoarea noastră, încet, încet toate barierele care apar pot fi doborâte.

Parcursul meu până aici nu a fost unul ușor. De mică, sprijinită de părinți, am muncit foarte mult pentru a putea face lucruri, pe care alții le făceau instinctiv fără să facă efort. Încă din primii ani de școală țelul meu a fost să termin liceul și am reușit. Îi spuneam bunicului meu:<<Bunicule, eu am să termin liceul. Ai să vezi!>>

Anii de liceu nu au fost ușori. Am intrat într-o clasă cu profil turism, unde nu cunoșteam pe nimeni (intraseră la acel liceu colegi din școala gimnazială, dar nu în acea clasă). Încă din prima oră am fost întâmpinată cu reticență de colegi, se uitau la mine… de parcă aș fi fost picată de pe lună. În pauza de masă nu am avut curajul nici măcar să îmi scot sandvișul. Îmi venea pur și simplu să mă ascund sub bancă. Îi vedeam cum vorbesc unul cu altul iar pe mine, când nu îmi aruncau priviri sfidătoare, mă ignorau ca și când aș fi fost invizibilă. Și atunci am luat o hotărâre: Mă voi muta în clasa în care era colega mea de bancă din școala generală, chiar dacă acest lucru presupunea să fac contabilitate, deci să lucrez cu cifre, să învăț mai multă matematică. Am ajuns acasă și i-am spus mamei să vină a doua zi la școală, să mă transfere în clasa paralelă. Mama urma să vină la ora 10 în pauza mare. A doua zi nu am mai așteptat-o pe mama, răceala noilor colegi m-a făcut să acționez singură. Am mers la doamna directoare și i-am spus ce doresc. A fost binevoitoare și a acceptat. La ora 10 când a venit mama eu eram deja în clasa de contabilitate alături de prietena și colega mea de bancă din școala generală. Aici am fost întâmpinată cu mai multă căldură, atât de colegi cât și de doamna dirigintă. Chiar dacă la început profesorii erau neîncrezători în puterile mele, consecvența și efortul depus pentru a-mi pregăti lecțiile zi de zi au dat roade. Am demonstrat că pot. Am învățat cum se face o recepție, ce înseamnă un bilanț, o balanță, cum se face un monetar. Am învățat să lucrez în Excel. Pentru a mă putea familiariza mai bine cu acest program, am luat ore particulare de informatică. Acumulând toate aceste cunoștințe în timpul liceului, părinții m-au angajat la firma lor, unde fac contabilitate primară.

Și iată cum hotărârea de a nu-mi petrece frumoșii ani de liceu alături de niște colegi lipsiți de toleranță, m-a făcut să descopăr tainele contabilității primare și apoi să practic această meserie. Puterea stă în noi, trebuie doar să o descoperim și să o scoatem la lumină”, așa încheie Beatrice Savu (25 de ani, din Sighișoara, persoană cu Sindrom Down) discursul pregătit (în colaborare cu mama sa) pentru Academia de Leadership Special Olympics din care face parte.

Pentru Beatrice Savu, includerea în Academia de Leadership, alături de mentorul Ștefan Popa (din partea Special Olympics România), a fost un parcurs firesc după ce, în ultimile șase luni a participat (și încă participă) la instruirile din cadrul proiectului Sportivi Lideri unde și-a însușit, cu regularitate, caracteristicile și modul de abordare al Liderilor. Cunoștințele acumulate în cadrul acestuia o ajută să se pregătească alături de Ștefan pentru fiecare sesiune din Academie. Împreună cu mentorul recapitulează ceea ce a înțeles și are de transmis și lucrează temele primite.

Beatrice este una din puținii tineri cu Sindrom Down care are un loc de muncă. De șapte ani de zile, timp de patru ore pe zi, merge zilnic la job, la firma părinților săi, unde face contabilitate primară, lucru pe care l-a învățat încă din liceu în timpul orelor de practică. Mama ei spune că lui Beatrice îi place să învețe tot timpul lucruri noi și face totul cu maximă seriozitate. ”Știe să verifice ce lucrează și, dacă descoperă o greșeală și nu știe cum să o remedieze, cere ajutorul. Îi place să aibă o relație bună cu colegii, este iubitoare și foarte sensibilă la nevoile celor din jur. Aceasta este o caracteristică a copiilor cu Sindrom Down, iubesc necondiționat și iartă tot, pentru că le place să vadă în jurul lor oameni fericiti”.

Pe lângă muncă Beatrice are o mulțime de pasiuni. În timpul liber îi place să citească, să asculte muzică, să danseze. A învățat să înoate de la nouă ani, călărește, patinează și schiază. Înainte de pandemie mergea de două ori pe săptămână la sală, iar cel mai mult îi place zumba. Cochetează câte puțin și cu pianul, deoarece sora ei mai mică, care are 14 ani, face pian de performanță. Pentru viitor, își dorește un prieten cu care să întemeieze o familie. Speră să aibă copii fiindcă ii plac foarte mult. Una din ambițiile ei foarte mari este să-și ia carnetul de conducere.

Mai multe despre Academia de Leadership

Academia de Leadership pune focus pe echipe unificate. Există opt module pe parcursul a două luni pe diverse teme precum mentalitatea de creștere, rolul în echipă, comunicare eficientă, printre care există sesiuni de coaching în care experții îi ajută să asimileze informațiile și să le aplice în viața de zi cu zi.

Academia de Leadership Special Olympics oferă perspective și instrumente care îi ajută pe liderii Special Olympics din toată lumea să își îmbunătățească performanțele personale și organizaționale. Misiunea Academiei de Leadership este de a oferi tehnici și instrumente utile, practice, care pot ajuta liderii să fie mai incluzivi, autentici, strategici și eficienți în a face mari schimbări și a accelera Mișcarea către viziunea globală a Special Olympics.

Leadershipul unificat este o abordare inițiată de Special Olympics care împuternicește liderii cu și fără dizabilități pentru a face față unor noi provocări și roluri. Aceasta se concentrează pe crearea celor mai bune medii posibile pentru ca toată lumea să reușească ca lideri. Participanții la Academie iau parte la ateliere digitale cu experți din domeniu, e-learning și primesc sprijin continuu pentru punerea în aplicare a obiectivelor profesionale.

Una dintre cele mai interesante caracteristici ale Academiei de Leadership Special Olympics este diversitatea participanților. Liderii cu sau fără dizabilități învață împreună despre leadership și o astfel de interacțiune le transformă mentalitățile. Mediul unic de învățare al Academiei asigură faptul că leadershipul unificat devine abordarea implicită a leadershipului pentru fiecare lider participant.

Leave a Reply