Peste 400 de copii și tineri cu dizabilități intelectuale s-au putut bucura de soluția tehnică de sport la distanță propusă prin finanțarea Fundației Globalworth, iar 150 dintre aceștia au și concurat la cele două competiții organizate de Special Olympics România.
”Campionatul de Fitness și Zâmbete” a adus bucurie, prietenie, sport și tehnologie, fiind liantul care a adunat copiii din șase centre rezidențiale și de plasament în fața ecranului, pentru a face mișcare, în vremuri în care aceasta a fost limitată datorită Pandemiei.
În perioada martie 2020 – martie 2021, cu ajutorul tehnologiei pusă la dispoziție de Globalworth în cadrul finanțării proiectului ”Campionat de Fitness și Zâmbete”, tinerii din centre au participat la exerciții de fitness, concursuri online, au învățat să facă mișcări corecte și au interacționat de la distanță atât cu antrenorul virtual, cât și cu alți copii din alte centre de plasament și sociale.
”Mi-au plăcut foarte mult exercițiile, m-au ajutat să învăț că sportul este și sănătos și benefic pentru organism. Mi-a plăcut sistemul ăsta, am făcut exerciții și afară dar și în sală. În decembrie am luat locul II dar nu m-am supărat, mi-a plăcut să concurez”, ne-a spus Valentin S. de la Centrul de Servicii Multifuncționale pentru Copilul Aflat în Dificultate, Gura Humorului, Jud. Suceava.
Fundaţia Globalworth a finanțat Fundația Special Olympics România cu 35.000 de euro pentru prima soluție digitală care a facilitat sportul de la distanță pentru copii și tineri cu dizabilități fizice și intelectuale din centre de plasament și rezidențiale.
- Soluția dezvoltată s-a bazat pe un mix de tehnologii, astfel încât să ajute comunicarea și sportul la distanță
- Fiecare centru a fost dotat cu un kit de comunicare de tip videoconferință, compatibil cu majoritatea platformelor utilizate în prezent (zoom, microsoft teams, google meet, live facebook)
- Sesiunile de antrenament live au beneficiat de o experiență vizuală si auditivă biderecțională datorată echipamentelor: display cu diagonală mare, cameră video integrată de ultimă generație, sistem de sonorizare performant și laptop cu conexiune la internet
”Proiectul a fost foare bine venit într-o perioadă când nu prea mai aveam activități în Pandemie, a venit ca o mană cerească pentru noi și copiii din centru. Copiii speciali au primit cu foarte mare bucurie activitățile pe care ni le-ați propus, faptul că fac aceste exerciții care le fac mult bine. Activitățile online și cele offline de la sfâșitul celor două Campionate, când ne-am văzut cu membrii Special Olympics Romnia au prins foarte bine și chiar ne întrebam cum o să continue această activitate. A fost interesant și interactiv să îl vadă pe Andrei (#FitnessGuru) pe ecran și apoi să facă exercițiile și să vă cunoască online ca prieteni ai centrului. Mulțumim pentru propunerea de a fi parte din proiect” a declarat Irina Bălțătescu, director Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” Piatra Neamț, Jud. Neamț.
Pentru Matei, argintul viu al centrului ”Alexandru Roșca”, orice activitate care presupune mișcare și interacțiune cu colegii este binevenită. ”Am fost foarte bucuros să fac exercițiile astea, să mă uit la Andrei. Mie îmi place sportul și să alerg. Mi-a prins bine și am făcut toate exercițiile mereu. Nu am lipsit. Am luat locul I la Campionatul de Fitness și Zâmbete și acum și în iarnă și mă bucur când primesc medalie și cadouri. Să mă mai chemați, că mai vin”, ne-a declarat elevul de 11 ani.
Filip C, tânărul de 19 ani de la Centrul de Servicii Multifuncționale pentru Copilul Aflat în Dificultate, Gura Humorului a avut prilejul să aibă și o prestație artistică, la ambele ceremonii de premiere ale Campionatului de Fitness și Zâmbete. Pasionat de muzică, el ne-a spus că s-a bucurat să participe și să facă sport. ”Și mi-au plăcut ceremoniile de premiere pentru că ați venit la noi și am putut pregăti mereu câte un cântec, pentru că mie îmi place să cânt. Pe 3 decembrie am cântat Noi suntem români! și acum am pregătit un cântec cu ocazia Paștelui”.
Și Maria Ulici, coordonator personal de specialitate în cadrul Centrului de Servicii Multifuncționale pentru Copilul Aflat în Dificultate, Gura Humorului, Jud. Suceava ne-a vorbit despre beneficiile directe ale finanțării. ”Ne-am bucurat să facem parte din acest proiect pentru care beneficiarii noștri din centru au participat fizic la antrenamente de fitness coordonați de kinetoterapeuții Lucian Iordache și Daniel Coroi. Tehnologia cu ajutorul cărora s-au desfășurat antrenamentele o să ne ajute și pe viitor pentru că centrul nostru nu era dotat cu un astfel de sistem. Asta ne-a ajutat ca tinerii să desfășoare ore de fitness online prin intermediul sistemului electronic – laptop -Smart TV, prin aplicația Zoom. Ne sunt de folos și celelalte materiale și accesorii sportive primite pentru că vom putea repeta pe ele. Începand cu acest proiect sportiv, beneficiarii noștri au început să participe mai mult la activitățile sportive. Sperăm să se organizeze multe proiecte sportive unde să avem implicati cat mai multi beneficiari din sistemul de protectie”.
Centrele rezidențiale și de plasament în care a fost implementată soluția digitală de sport sunt din localitățile Stefănești (Argeș), Târgu Jiu (jud. Gorj), Simeria (jud. Hunedoara), Piatra Neamț (jud. Neamț), Gura Humorului (jud. Suceava) și Băbeni (jud. Vâlcea).
TESTIMONIALE:
Nicola R. , 16 ani. Gura Humorului: ”Fac sport de când ma știu, practic rugby feminin în Iasi pentru echipa feminină și masculină aici în Gura Humorului, dar asta a fost o ocazie pentru mine pentru a-i ajuta pe colegii mei din centru pentru a le arată și lor ce bine te simți atunci când faci sport. Sunt la centru de la 1 an și 8 luni și particip cu drag la toate activitățile de aici. Sunt elevă la Școala Gimnazială Teodor Bălan dar locuiesc într-una din casele centrului. Am luat locul I la competiția de Fitness și Zâmbete și acum și la campionatul din decembrie”.
Iasmina Nicoleta P., 13 ani, clasa a IV-a, Piatra-Neamț: ”Mie îmi place foarte mult să fac sport, m-am atașat foarte tare de sport pentru că-mi place să fac mișcare. Mi-au plăcut toate exercițiile propuse de Andrei, dacă e să spun care a fost ceva mai dificil, cel la stepper cred”.
Maria Gabriela T., 12 ani, Piatra-Neamț: ”Mi-a plăcut să mă antrenez alături de colegii mei și cu doamna Coca, o doamnă foarte de treabă. Cel mai mult mi-a plăcut exercițiul cu mingea. Mi s-a părut interesant să fac sport urmărind exercițiile pe ecran. M-am bucurat că sunt printre copiii care fac asta”.
Marian Oprea, profesor de educație fizică Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia”, Ștefănești, jud. Arges – ”A venit și nu a venit Pandemia în ceea ce înseamnă relația cu Special Olympics pentru că ne-a oferit posibilitatea să putem face activități online. La Ceremonia de premiere de pe 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, a fost extraordinar pentru ei, nemaiavând nicio sărbătoare de mult timp. Această premiere a venit ca o mănușă pentru ei, mai ales că au primit și câte un cadou. Noi am și cântat colinde, iar Campionatul de Fitness și Zâmbete a venit în sprijinul nostru. Cei care au fost inițial refractari, acum vor să participe, când văd ce se întâmplă. Îmi doresc să ne revedem fizic și să facem cât mai multe competiții Special Olympics”.
Sorin Torop, director Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale Targu-Jiu, Jud. Gorj
”Ansamblul tehnic primit a fost absolut necesar. Noi nu aveam așa ceva”.
Cristian Vladu, kinetoterapeut Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale Targu-Jiu, Jud. Gorj – ”Echipamentele primite au ajutat foarte mult, fiindcă având legătura pe televizor copiii au putut vizualiza mult mai bine exercițiile. Și sistemul audio ne-a ajutat pentru că sunt câțiva tineri cu dificultăți auditive. Ne bucurăm că elevii noștri pot beneficia de aceste echipamente pe care le-am primit”.
Despre Fundaţia Globalworth
Fundația Globalworth a fost înființată în 2018 de Globalworth, liderul pieței de clădiri de birouri din România și Polonia, și este o entitate non-profit, fiind independentă de activitățile comerciale ale grupului. Fundația are ca misiune dezvoltarea de proiecte pe trei piloni principali: oameni, locuri și tehnologie.
Pornind de la ideea că viitorul oricărei societăți este reprezentat de generațiile tinere, fundația se concentrează pe grija pentru oameni, care poate fi susținută prin programe de educație și prin proiecte care le pot îmbunătăți acestora accesul la servicii medicale de calitate, indiferent de categoria socială din care fac parte. La fel de importante sunt și inițiativele care au ca scop construirea de locuri și dezvoltarea de comunități urbane în care oamenii se pot întâlni, pot interacționa și pot găsi împreună soluții care îi ajută pe cei cu nevoi speciale. În completarea acestora, Fundația Globalworth crede în impactul pozitiv al proiectelor care integrează tehnologia, precum incubatoarele dedicate tinerilor și susține finanțarea inovațiilor care, printre altele, pot aduce oamenii împreună.
Mai multe informații sunt disponibile pe site și pe canalele de comunicare Facebook, Instagram și LinkedIn.
Despre FSOR
Există peste 200 de milioane de persoane cu dizabilități intelectuale în întreaga lume, din care aproximativ 130.000 în România. Special Olympics România își dorește, încă de la înființarea sa din 2003, să ajungă la fiecare dintre ei și familiile lor prin competiții, cursuri, evaluari ale stării de sănătate, evenimente de strângere de fonduri și prin soluții sustenabile pentru creșterea angajabilității persoanelor adulte cu dizabilități intelectuale.
Mai multe informații găsiți pe site, Facebook, Instagram, LinkedIn ori Youtube.
Foto: Bogdan Dincă, Sorin Trâncă, George Checherita.
Filmul proiectului
……………………………………………………………………………………………………………….
ENGLISH VERSION
The joy of Virtual Sports during the Pandemic
Over 400 children and young people with intellectual disabilities were able to benefit from the digital solution for Virtual Sports Fitness implemented with funding from the Globalworth Foundation. A total of 150 of them competed in the two Special Olympics Romania competitions.
At times when face-to-face interaction was limited due to the pandemic, „The Fitness and Smiles Championship” brought joy, friendship, sports, and technology. It was the binder that gathered children from six residential and placement centers in front of the screen to exercise.
Between March 2020 and March 2021, with the help of technology provided by the Globalworth Foundation, which financed the ”Fitness and Smiles Championship” project, young teens from the Centers participated in fitness exercises, online competitions, learned to make correct movements and interacted remotely with both the virtual coach and other children from other placement and residential centers.
”I really enjoyed the exercises, they helped me learn that sport is both healthy and beneficial for the body. I liked this system and I worked out both outside and in the gym. I finished second in December, but I wasn’t disappointed because I enjoyed competing.” said Valentin S. from the Multifunctional Services Center for the Child in Difficulty, Gura Humorului, Suceava County.
The Globalworth Foundation sponsored the Special Olympics Romania Foundation with 35,000 euros for the first digital solution that enabled children and young people with physical and intellectual disabilities to participate in distance sports in placement and residential centers.
- The developed solution was based on a combination of technologies in order to facilitate remote communication and sports.
- Each center has a video conferencing communication kit that is compatible with the majority of current platforms (zoom, Microsoft Teams, Google Meet, Live Facebook).
- Live training sessions benefited from a one-way visual and auditory experience due to the equipment: a large diagonal display, a high-end video camera, a high-performance sound system, and a laptop with an internet connection.
“The project was well received, and at a time when we didn’t have much activity due to the Pandemic, it was a lifeline for us and the children at the center. The children were ecstatic about the activities that Special Olympics proposed to us, especially the fact that they are good for them. The online and offline activities at the end of the two championships, when we met with Special Olympics Romania members, were very well received, and we even wondered how this activity would be continued. It was interesting and interactive to see Andrei (#FitnessGuru) on the screen and then do the exercises and get to know you online as friends of the center. Thank you for the proposal to be a part of the project” said Irina Baltatescu, director of the Scholar Center of Inclusive Education “Alexandru Rosca”, Piatra Neamt, Neamt County.
Matei, the most exuberant kid from the „Alexandru Rosca” Center’s, enjoys any activity that involves movement and interaction with colleagues.
” I was overjoyed to complete these exercises and see Andrei. Sports and running are two of my favorite things to do. It was comfortable for me, and I always completed all of the exercises. I never missed it. I won the Fitness and Smiles Championship both now and in the winter, and I enjoy receiving a medal and gifts. Invite me again, because I’ll be back” the 11-year-old student says.”
Filip C., the 19-year-old from the Multifunctional Services Center for the Child in Difficulty, Gura Humorului also had the opportunity to have an artistic performance, at both the award ceremonies of the Fitness and Smiles Championships. Passionate about music, he told us that he enjoyed participating and doing sports.
„I also enjoyed the award ceremonies because you came to us and I could always prepare a song because I enjoy singing.” I sang „We Are Romanians” on December 3rd, and now I’m working on an Easter song.”
Maria Ulici, director of the Multifunctional Services Center for the Child in Difficulty, Gura Humorului, Suceava County also told us about the direct benefits of this project.
„We were delighted to be a part of this project, in which our center beneficiaries took part in fitness training coordinated by physiotherapists Lucian Iordache and Daniel Coroi. Because our center lacked such a system, the technology that enabled the training will be useful in the future. This enabled our young people to participate in online fitness classes via the electronic system. Other sports equipment and accessories we received will be useful as well because we will be able to train with them. With the help of this sports project, our beneficiaries began to participate in more sports activities. We hope that many sports projects will be organized, with as many people as possible benefiting from the protection system.”
The residential and placement centers where the digital sports solution was implemented are from Stefănești (Argeș county), Targu Jiu (Gorj county), Simeria (Hunedoara County), Piatra Neamț (Neamț county), Gura Humorului (Suceava county) and Băbeni (Vâlcea County).
Testimonials:
Nicola R., 16-year-old, Gura Humorului, volunteer and resident of the Centre:
“I have been doing sports for as long as I know, I play women’s rugby in Iasi for the women’s team, and men’s team here in Gura Humorului, but this was an opportunity for me to help my colleagues form the center, and to show them how good you feel when you do sports. I have been at the center for a year and 8 months and I gladly participate in all the activities here. I am a student at the Teodor Balan Secondary School but I live in one of the houses in the center. I took first place in the Fitness and Smiles competition and now in the Championship from December.”
Iasmina Nicoleta P., 13-year-old, 4th grade, Piatra Neamț:
“I really love doing sports, I got attached really fast to sports because I like to exercise. I enjoyed every exercise Andrei suggested, but if I had to pick the most difficult, I think it would be the stepper”.
Maria Gabriela T., 12-year-old, Piatra Neamț:
“I like training with my colleagues and with Mrs. Coca, a really nice lady. The most enjoyable exercise for me was the one involving a ball. Sporting while watching the exercises on the screen was fun for me. I was glad to be a part of it.”
Marian Oprea, kinetotherapist, Valea Mare, Argeș:
„In terms of our relationship with Special Olympics, the Pandemic came and went because the organization provided us with the opportunity to participate in online activities. It was extraordinary for them (the athletes) to have a celebration on December 3rd, the International Day of People with Disabilities, because they hadn’t had one in a long time. This award ceremony fit them perfectly, especially since they received a gift as well. We also sang carols, and the Fitness and Smiles Championship stepped in to help. Those who were initially apprehensive want to participate now that they understand what is going on. I want to see each other as much as possible at Special Olympics competitions.”
Sorin Torop, manager Târgu-Jiu center
“The digital assembly we received was absolutely necessary. We didn’t have anything comparable.”
Cristian Vladu, kinetotherapist Târgu-Jiu center
„The equipment provided was extremely beneficial, as the children were able to view the exercises much better with the connection to a TV. And the audio system came in handy because there were a few young people who couldn’t hear. „We are delighted that our students will be able to benefit from the equipment that we have received.”
About the Globalworth Foundation
The Globalworth Foundation was funded in 2018 by Globalworth, the market leader in office buildings in Romania and Poland, and is a non-profit entity, being independent of the group’s commercial activities. The foundation’s mission is to develop projects on three main pillars: people, places and technology.
Starting from the idea that the future of any society is represented by the younger generations, the foundation focuses on caring for people, which can be supported by education programs and projects that can improve their access to quality medical services, regardless of the social category they belong to. Equally important are initiatives aimed in building places and developing urban communities where people can meet, interact and work together to find solutions that help those with special needs. In addition, the Globalworth Foundation believes in the positive impact of technology-integrated projects, such as youth incubators, and supports funding for innovations that, among other things, can bring people together.
More information is available on the site and on the Facebook, Instagram and LinkedIn communication channels.
About Special Olympics Romania Foundation
There are over 200 million people with intellectual disabilities worldwide, of which about 130,000 in Romania. Special Olympics Romania wants, since its inception in 2003, to reach each of them and their families through competitions, courses, health assessments, fundraising events and sustainable solutions to increase the employability of adults with intellectual disabilities.
More information is available on the site and on the Facebook, Instagram and LinkedIn or Youtube communication channels.
Photos by: Bogdan Dincă, Sorin Trâncă, George Checherita.