Cum a fost în tabăra de sporturi de iarnă din Parâng

Distribuie:

18 sportivi Special Olympics România și un partener s-au antrenat și bucurat de zăpadă în perioada 22-29 martie în tabăra de sporturi de iarnă din Munții Parâng, la Baza Didactică ”Prof. univ. Virgil Teodorescu” a UNEFS.

BRAVII s-au antrenat alături de voluntari la schi fond, schi alpin și snowshoeing. În tabără au fost sportivii: Tudor Nicolau (Vulcan), Andrei Niţă (Hunedoara), Andrei Cupşa (Baia-Mare), Armis Matei (Cluj-Napoca), Theodor Bucur (București), Daniel Badea (București), David Constantin Nastasia (Ploiești), Mara Oprea (Arad), Beatrice Savu (Sighișoara), Iarina Crişan (Cluj-Napoca), Maria Mihai (Craiova), Mădălina Marin (București), Karina Popa, Răzvan Gherghe (Craiova), Mohamad Abedin Nejadi (București), Adrian Barcian (București), Anca Miron (București), Oana Rotar (București) și partenera Maia Mateescu (Cluj-Napoca).

11 antrenori și însoțitori au avut grijă de dezvoltarea abilităților sportive cât și să mențină un zâmbet larg pe fețele înfofolite în cagule, căciuli și căști de protecție ale tinerilor.

Trezirea se făcea în fiecare zi la ora 7:00, uneori cu elan, alteori cu rugăminți de amânare a inevitabilului, iar după deșteptare urmau exerciții de înviorare în fața cabanei. Între 8:00-8:30 se lua micul-dejun cu emoție și entuziasm pentru antrenamentul care urma să se întâmple. În fiecare zi era un alt responsabil (dintre tineri) care strângea masa. Aveau loc 2 antrenamente pe zi, dimineață și după amiază, pe mai multe pârtii și tipuri de relief – în functie de nivelul de abilități și de sport. Programul de antrenamente începea în jurul orei 10:00 până la ora 13:00 (când se mergea la binemeritatul prânz). După prânz, un scurt moment de siestă reîncărca bateriile tuturor, astfel că după-masă de la ora 16:00 la ora 18:00 avea loc al doilea antrenament.

Vremea a ținut cu sportivii Special Olympics, cu mult soare și zăpadă ideală pentru activitățile propuse. În fiecare seară tinerii au avut parte de socializare ghidată, pe muzică antrenantă, alături de #fitnessguru Andrei și de ceilalți membri ai echipei Special Olympics România și voluntari.

Tabăra s-a încheiat desigur cu o competiție sportivă, pentru fiecare dintre disciplinele sportive la care tinerii s-au antrenat. Festivitatea de premiere s-a bucurat și de galeria câtorva susținători sosiți special pentru eveniment, turiști, oameni ai locului dar și a voluntarilor Serviciului de Salvamont din zonă! A fost multă emoție, îmbrățișări și chiar lacrimi de bucurie pentru primirea medaliilor, a diplomelor dar și pentru că se apropia despărțirea de prietenii câștigați.

Mulțumim frumos gazdelor de la Baza Didactică ”Prof. univ. Virgil Teodorescu” a UNEFS din Munții Parâng care ne-au sprijinit în organizare și prietenilor de la UNEFS – Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București, în special Prof. univ. dr. Florin Pelin, Rector al UNEFS. Suntem recunoscători antrenorilor voluntari care au fost alături de sportivii noștri! Mulțumim, de asemenea, Primăriei Petroșani – Telescaun Domeniul Schiabil Parâng, care a oferit gratuitate pentru transportul cu telescaunul.

Mulțumim partenerului tehnic de cursă lungă, Hervis Sports Romania care a asigurat o parte din echipamentul necesar.

Suntem recunoscători pentru susținerea în organizarea taberei de sporturi de iarnă din Parâng Companiei TOYOTA!

Mulțumim sponsorilor noștri pentru sprijin, deoarece activitatea a fost posibilă cu o parte din donațiile lor (20% din impozitul pe venit): AFI Cotroceni, KANTAR, tipografia DirectPrint, Primatehnic Service SRL, Aspet Intermed, Taicu Geo Top, Pluridet Comexim, Kamarom Trade Invest, Kooperativa 2.0, Romforest, Electromec, Leonte, Smith&Smith, Green Global, Age Simco, Omfal Educational, Galt Impulse, Bioclinica, For Office, Agev Sensors, Artisan Ingredients din donațiile cărora a fost posibilă organizarea acestui antrenament.

#HaiBRAVII #SpecialOlympicsRomania #toyotaromania #tabaradeschi #parang #unefs #hervis #TOYOTA #specialolympics #ChooseToInclude #AllDreamsAreEqual

 

Fă diferența!

Alege cum vrei să donezi

*donația va fi făcută recurent în fiecare lună

Sari la conținut