Competiții unde am participat

2019

15 - 21 martie

Echipa Special Olympics România, formată din 34 de sportivi (din care șase parteneri) a participat la cel mai important eveniment sportiv mondial dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale – Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics, Abu Dhabi 2019. Aceștia s-au întrecut la opt discipline sportive: atletism, bocce, gimnastică artistică, înot, judo, patinaj role, tenis de câmp, tenis de masă și au câștigat 56 de medalii (17 de aur, 18 de argint, 21 de bronz).

2018

noiembrie

Campionatul de Gimnastică Artistică, Dunaújváros (Ungaria) –
Cu un palmares de 15 medalii (6 de aur, 5 de argint și 4 de bronz) s-au întors din Ungaria cei cinci Bravi sportivi care au concurat la competiția de Gimnastică
Artistică.

iunie

Turneul de Judo, Elveția – Cinci sportivi Special Olympics România (Judoka Bears) au participat la Turneul de Judo din Elveția și s-au întors cu cele mai bune rezultate
obținute într-o competiție europeană de până acum: 3 medalii de aur, 2 de argint și trofeul pentru cel mai rapid Ippon.

mai

Competiția de înot din Ucraina – Cinci sportivi Special Olympics din Baia Mare și Timișoara s-au întors din Ucraina cu 3 medalii de aur, 6 de argint și 7 de bronz.

2017

2-5 iunie

Jocurile Naționale Special Olympics (JNSO) România sunt cea mai mare competiție națională pentru persoanele cu dizabilități intelectuale.
Special Olympics România, împreună cu Hope and Homes for Children, a organizat ediția din 2017 la Baia Mare în perioada 2-5 iunie. Timp de trei zile, delegații de sportivi din toate județele țării și București împreună cu antrenori, voluntari, medici și specialiști au concurat la patru discipline sportive: înot, atletism, bocce și baschet abilități individuale.

14-25 martie

16 sportivi cu dizabilități intelectuale au reprezentat România la cea mai mare competiție internațională de iarnă dedicată persoanelor cu dizabilități: Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics, care au avut loc în Austria, în perioada 14-25 martie 2017.
Sportivii noștri au provenit din mai multe orașe ale țării (București, Arad, Brașov, Reșița, Alba-Iulia, Baia-Mare, Târgoviște) și au concurat la 4 sporturi: schi alpin, schi fond, patinaj artistic și snowshoeing.

Fă diferența!

Alege cum vrei să donezi

*donația va fi făcută recurent în fiecare lună