Festivalul Internațional George Enescu, un eveniment care le permite tinerilor cu dizabilități să se implice

Distribuie:

Duminică 10 septembrie, patru tineri cu dizabilități intelectuale de la Special Olympics România au participat gratuit alături de un mentor la  unul dintre concertele din cadrul Seriei Concerte pentru Familii și Copii de la această ediție a Festivalului Internațional George Enescu. Evenimentul găzduit de Teatrul Odeon s-a numit „Pinocchio… with „strings” attached”, un spectacol pentru toate vârstele, susținut de Orchestra Română de Cameră, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea.

Tema festivalului din acest an, „Generozitate prin muzică”, onorează spiritul mărinimos și altruist al marelui artist George Enescu. Această temă se reflectă și în program și în acțiunile pe care organizatorul ARTEXIM le-a pregătit. Printre ele se numără și trei parteneriate cu organizații care lucrează în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru a le aduce mai aproape de lumea muzicii simfonice. Fundația Special Olympics România, Fundația Motivation România și Fundația Amurtel sunt cele trei organizații care s-au alăturat în acest an demersului organizatorilor de a crește accesibilitatea evenimentului.

Parteneriatul cu organizatorii creează oportunitatea pentru 12 tineri de la Special Olympics România și tinerii din cadrul programului IMPACT al Fundatiei Motivation Romania de a participa la unele spectacole și a oferi servicii de consultanță și suport pentru accesul persoanelor cu dizabilități în spațiile de concerte, pentru participarea acestora la concertele și acțiunile Festivalului Internațional George Enescu.

Special Olympics este o organizație internațională care schimbă viețile persoanelor cu dizabilități intelectuale, prin puterea transformatoare a sportului, încurajând acceptarea și incluziunea lor în societate. Din 2003, Special Olympics România a ajutat peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să devină cetățeni activi ai comunității, prin programe sportive, de educație, de angajare și de sănătate.

Fundația Motivation România lucrează de peste 28 de ani în beneficiul copiilor și adulților cu dizabilități din România. Scopul organizației este acela de a reda persoanelor cu dizabilități locomotorii libertatea de mișcare, iar de-a lungul vremii peste 28.000 de persoane au devenit beneficiari ai programelor sale.

Amurtel România se axează pe programe ce protejează, consolidează, educă, ridică și îi inspiră pe cei vulnerabili din cauza dezavantajelor sociale și economice. Printre proiectele organizației se numără un centru rezidențial care găzduiește 12 copii cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani care au suferit de pe urma neglijării, abuzurilor, sărăciei extreme sau pierderii familiei și un centru de zi pentru 33 de copii provenind din familii dezavantajate socio-economic.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro

Biletele s-au pus în vânzare pe platforma Eventim. Link direct

Credit foto: @Andrei Gîndac

Fă diferența!

Alege cum vrei să donezi

*donația va fi făcută recurent în fiecare lună

Sari la conținut