Jocurile Virtuale Special Olympics 2020

Acasa / Jocurile Virtuale Special Olympics 2020

În această perioadă de izolare ne dorim să știți că vrem să fim cât mai aproape de voi!

Ne dorim să încercăm un tip nou de competiție pentru că vrem ca și anul acesta, chiar dacă este un an ALTFEL, să putem face sport și să ne putem vedea VIRTUAL la un eveniment.

Realitatea noastră a devenit într-un timp foarte scurt foarte diferită, în condițiile pandemiei globale de Coronavirus; totuși BRAVII își doresc să facă mișcare într-o formă sportivă.

Este nevoie ca în această perioadă, să ne adaptăm și împreună cu voi să trecem la o altă realitate „altoită”: o realitate cu conexiune la Internet și vizibilitate on-line pe un ecran de laptop, tabletă sau telefon. Ne putem vedea astfel: BRAVI, arbitri și părinți, în spații virtuale #DeAcasă.

În această nouă realitate extinsă virtual, posibilitățile de a face mișcare într-o formă sportivă sunt încă foarte limitate. Acest lucru nu ne împiedică să organizăm prima întrecere sportivă REALĂ în care participanții îi vor vedea pe ceilalți competitori și pe arbitri, VIRTUAL, doar pe un ecran.

Ne dorim o întrecere a executării cât mai corecte a unor exerciții individuale de fitness/gimnastică.

Chiar dacă va fi foarte puțin față de ceea ce ne-am dori cu toții, această competiție reprezintă încercarea noastră, a tuturor, de a ne adapta la instrumente virtuale care să redea sportivilor Special Olympics entuziasmul întrecerii sportive și bucuria câștigării unei medalii.

Structura și derularea competiției vor fi foarte diferite de orice competiție derulată până acum de Special Olympics România și vă invităm să parcurgeți REGULAMENTUL de mai jos.

#HaiBRAVII

 

R E G U L A M E N T

Pentru a putea participa la Campionatul Virtual de Fitness Special Olympics România, 2020, trebuie sa știți următoarele:

ASPECTE TEHNICE

  • Conexiune stabilă la internet
  • Laptop, tabletă sau telefon, poziționate corespunzător pentru a fi vizibilă execuția exercițiilor de către arbitri. Aceste dispozitive trebuie să aibă încorporată o cameră video.
  • Întâlnirile din cadrul competiției vor avea loc pe platforma virtuală ZOOM (veți primi din timp instrucțiuni tehnice pentru a o accesa și la nevoie vă vom acorda suport tehnic și sfaturi)

PROBE SPORTIVE

  • 6 exerciții de fitness, grupate în serii de câte 3
  • Evaluările preliminare (DIVISIONING) ale nivelului de abilități ale sportivilor se vor face pe câteva exerciții diferite de cele din concurs dar cu nivel de dificultate asemănător. Pentru această categorie de exerciții se va organiza o întâlnire individuală în Zoom cu fiecare sportiv.
  • Împărțirea pe grupe valorice se va realiza după evaluarea individuală, în funcție de nivelul de abilități; astfel, sportivii vor fi împărțiti în grupe de câte 4 și fiecărui sportiv îi va fi atribuită una din literele A, B, C sau D ca și cod de concurent.
  • ETAPE – explicații
  • pentru fiecare din cele 2 serii a câte 3 exerciții (total 6 exerciții) se vor organiza 6 etape (3 tur și 3 retur) care se vor întinde pe parcursul mai multor săptămâni de competiție pentru fiecare grupă (durata competiției va fi dată de numărul de înscriși).
  • În fiecare etapă sportivii vor primi un punctaj din partea arbitrilor pentru execuția exercițiului programat în etapa respectivă.
  • pentru motivare și competitivitate în fiecare etapă un sportiv este considerat și într-un MECI (competiție directă) cu un alt sportiv din grupa sa ca în tabelul de mai jos corespunzător seriei 1 de exerciții.


Explicatia tabelului

Astfel în etapa 1, în meciul 1, sportivul A considerat „acasă” este în competiție directă cu sportivul B considerat „în deplasare”. Dacă în meciul 1 punctajul lui A este mai mare decât al lui B, sportivul A primește un „bonus” de 0.5 puncte fiind considerat „acasă”. Dacă însă punctajul lui B este mai mare decât al lui A, sportivul B primește un „bonus” de 1 punct fiind considerat „în deplasare”. În cazul egalității de puncte nici un sportiv nu primește „bonus”.

Pentru fiecare din cele 6 serii de 3 exerciții competiția se va derula în același fel.

PREMIEREA

  • Premierea se va face on-line pe grupele de 4, la sfârșitul celor 6 serii în funcție de suma punctajelor din toate etapele.

FILME DEMONSTRATIVE

  • Pentru fiecare exercitiu va exista un film demonstrativ și o foaie de arbitraj cu explicitarea punctajului. Acestea vor fi disponibile on-line cu (cel puțin) 1 zi și jumătate înainte de ziua de concurs (vineri pentru exercițiul de luni, luni pentru eexercițiul de miercuri și miercuri pentru exercițiul de vineri).
  • Vă puteți face o idee privind tipul de exerciții din concurs vizionând filmulețele de pe linkul Special Olympics Internațional: https://bit.ly/2ZSoRwv

ÎNSCRIEREA

  • Înscrierea se va face pe bază de invitație.

Aici puteti descarca Declaratie consimtamant informare participanti Jocuri Virtuale SOR 2020.

Aici puteți citi, descărca și apoi semna Informarea privind prelucrarea datelor cu caracter personal valabile pentru Jocurile Virtuale SOR 2020.