Caută

Liliana Cupșa, mamă – ”Andrei, prin rezultatele obținute la competițiile sportive, a fost văzut altfel de colegii lui”

Distribuie:

”Andrei are 24 de ani. 12 mai 1995 a fost cea mai fericită zi din viața noastră. Părinți, bunici, unchi, mătuși, toți l-am așteptat cu nerăbdare și l-am întâmpinat cu dragoste.

Nu am aflat nimic la naștere despre cromozomul în plus. Suspiciunea a apărut la vârsta de 4 luni și confirmarea diagnosticului la 7 luni. Atunci a fost momentul cel mai greu. Primele luni au fost minunate, aveam un copil frumos, cu ochi albaștri, sănătos și care se dezvolta normal. Întârzierea în dezvoltare a început apoi să se vadă. Nu a avut însă probleme deosebite de sănătate.

Primul contatct cu colectivitatea a fost la 5 ani, într-o grădiniță specială unde el era „prințul”. După un an am fost sfătuită să îl mut la o grădiniță de masă. Au urmat apoi clasele primare, gimnaziul și liceul, toate în școli de masă cu curiculă adaptată. A fost o perioadă frumoasă, am întâlnit oameni frumoși (învățători, profesori) și colegi care l-au apreciat pentru ceea ce a făcut și nu l-au judecat pentru că era diferit. Pentru mine a fost o luptă continuă cu sistemul de învățământ. Am făcut parte din toate comitetele de părinți, consilii de administrație ale școlilor, am discutat cu profesori, inspectori, părinți despre Andrei și despre copiii cu dizabilități intelectuale. Cred că a meritat!

Andrei a făcut doar logopedie. Până la 5 ani, din primăvara până toamna târziu, a locuit cu bunicii la țară. A fost perioada „de aur” pentru achiziții motorii și învățare, în contact cu natura și înconjurat de dragostea bunicilor. Eu eram musafirul de week-end, uimită de fiecare dată de evoluția lui.

Sport face de la vârsta de nouă ani și face cu plăcere schi și înot. A început să practice aceste sporturi alături de copiii tipici. Antrenorii de atunci sunt astăzi prietenii lui și sunt mândri de performanțele pe care le are. Motivul pentru care l-am orientat către sport a fost în primul rând sănătatea lui și dorința de a petrece ulterior timp împreună pe pârtie, la piscină, la mare.

Andrei are peste 90 de medalii câștigate de când este sportiv Special Olympics (2011). Dacă ar trebui să fac o clasificare, medaliile sunt așa: „grele” – câștigate la Jocuri Mondiale Special Olympics (Coreea de Sud 2015, Austria 2017, Dubai 2019), „de suflet”-de la competițiile din Ukraina și Lituania unde, de 4 ani, participă alaturi de prietenii lui din Timișoara de la Fundația de abilitare Speranța, „exotice” – competiția internațională de înot  la invitația și în prezența Prințesei Charlene.

Din punctul meu de vedere, cea mai mare performanță sportivă a lui Andrei este locul trei și medalia de bronz de la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics 2019 la proba de ștafetă 4 x 50 m mixt. A fost o demonstrație de concentrare, colaborare și depășire a propriului record la 50 m craul. Nu am crezut că se poate mobiliza într-o asemenea manieră într-un concurs foarte greu și că poate înțelege cât de important este aportul fiecăruia la succesul unei echipe (în condițiile în care Andrei nu practică sporturi de echipă). Pentru Andrei este valoroasă (și prima pe care o menționează când este întrebat) medalia de argint la proba de slalom uriaș din Coreea de Sud. Își amintește întâmplări hazlii legate de acest eveniment (interesant este felul în care el le relatează).

Legat de anii petrecuți la școală, cele mai multe „întâmplări” au fost pozitive. A avut o relație bună cu colegii, și-a făcut prieteni, a participat la activitățile extrașcolare, a fost apreciat pentru rezultatele sportive. Este perioada din viață pe care și-ar dori să o mai trăiască. ”Întâmplări negative” am trăit mai mult eu și au fost datorate necunoașterii sau refuzului de a afla care este realitatea în ceea ce privește persoanele cu Sindrom Down. Atât cât a stat în puterea mea, am schimbat percepția greșită a celor cu care noi am avut tangență. Cred și sper că Andrei a rămas doar cu întâmplările frumoase și mai sper că lucrurile s-au schimbat în bine pentru cei care au venit după el.

La categoria hobby-uri pe primele locuri au fost și rămân muzica și filmele urmate de jocuri pe consolă și, mai recent, gătitul. Îi place să deseneze (colorează planșe cu personaje din filme și jocuri, mașini, etc). Despre muzică…au fost perioade diferite cu  Hip Hop și Rap românesc (știe versurile toate), Smiley, Ha Ha Ha Production cu toți cei de acolo, Alex Velea și Antonia. Ce este de menționat, atunci când îi place un cântăreț, face investigații, caută interviuri, știe tot despre colaborări, despre familie, urmărește datele concertelor și…face tot posibilul să îi întâlnească pentru autograf și „interviu’’ (nu e ușor întotdeauna dar, avem noi în Ardeal o vorbă: nu se lasă până nu îi întâlnește). Pentru aniversarea lui de 16 ani am mers 150 km să îl vedem pe Puya în concert (și să vorbească cu el, bineînțeles). Filmele, altă mare pasiune: preferate sunt cele cu supereroi și…horror!

Pasiunea pentru gătit a apărut mai târziu, îi plăcea la început să mă ajute pe mine în bucătărie, apoi a vrut să gătească el. A primit cărți cu rețete de la prieteni, alege rețete ”ciudate”, îi place să mergem cu lista să găsească el ingredientele. A participat la un show televizat unde am gătit împreună (el bucătar și eu ajutor). Nu știe rețete pe de rost și nici nu inventează rețete noi. Gătește împreună cu mine, cu prietenele mele, este foarte meticulos.

Obiceiuri? Le-aș numi” ritualuri’’ mai degrabă. Nu sunt neobișnuite pentru el (poate privite din exterior sunt). În camera lui și nu numai, toate lucrurile stau într-o anumită ordine; poartă tot timpul cu el o cutie cu tic-tac (dacă vă servește să aveți în vedere că sunt două bucăți de persoană, only, ca în reclamă); în fiecare seară bea lapte cu ceva dulce lângă, dacă se poate.

O zi obișnuită? Se trezește, își ia pastila pentru tiroidă. Îmbrăcat, spălat, rucsac, brățara, căști, telefon și pleacă spre centrul de zi unde este voluntar. În centrul „Luchian” sunt copii și tineri cu dizabilități intelectuale care au activități de logopedie, kinetoterapie, ergoterapie. Andrei ajută acolo unde este nevoie și sunt situații în care el este persoana potrivită la acel moment pentru a interacționa cu unul sau altul dintre beneficiari. Face parte din echipă, este colegul persoanelor care lucrează în acel centru, își bea cafeaua cu ei înainte de sosirea beneficiarilor și crede că atunci când el lipsește lucrurile nu merg așa cum ar trebui. Un exemplu: sunt copii care stau în brațelele lui la ora de logopedie (altfel refuză să lucreze) sau tineri care ascultă muzică în căștile lui. Marți este ziua cea mai încărcată pentru Andrei: pleacă de acasă dimineața la centru, de acolo la ora 14,30 la ora de dans, se întoarce acasă și la ora 18 merge la antrenamentele Young Athletes unde este asistentul antrenorului. Este ziua în care noi doi ne vedem la ora 8 dimineața și ne revedem la ora 19 seara. Luni, miercuri și vineri, după centru are antrenamente de înot. Joi după masă este antrenamentul de fitness cu un grup de tineri cu dizabilități (și acolo este antrenor asistent). Sâmbăta, când vremea permite, merge la călărie. Weekend-urile sunt pentru gătit, drumeții, cinema. În timpul liber (puțin) jocuri playstation. Muzica îl însoțește în tot ceea ce face (căști sau boxă, în funcție de locația în care se află).

Nașterea unui copil, tipic sau special schimbă viața oricărei familii. Dacă mi-a fost mai greu? Nu știu. Pentru cei din jur? Familia și prietenii ne-au fost sprijin în toți anii de când s-a născut Andrei. Alte persoane cu care a interacționat? Unii au învățat lecția bunătății, a prieteniei ”pe viață”, a acceptării faptului că toți suntem diferiți și totuși avem multe în comun. Alții nu au vrut să învețe nimic.

Întâlnirea cu Special Olympics a însemnat într-adevăr o schimbare (și a început brusc, cu o tabără în Parâng). Am „predat” copilul unor domnișoare la telescaun și l-am revăzut după 10 zile: fericit, sănătos, dornic să meargă în următoarea tabără cu prietenii cei mai buni.

Andrei, prin rezultatele obținute la competițiile sportive, a fost văzut altfel de colegii lui (nu e puțin lucru să câștigi medalii). Andrei a devenit independent (să mergi în tabere fără mama e ceva). Andrei are prieteni în toată țara. Andrei a învățat să fie exemplu pentru copiii mai mici decât el. Andrei face voluntariat pentru că a învățat ce înseamnă asta la Special Olympics.

Dacă privesc în urmă cu 8 ani (2011 anul întâlnirii cu Special Olympics) pot spune că viața mea s-a schimbat. Am cunoscut multe familii cu copii speciali, am împărtășit experiențe de viață, am călătorit mult, m-am înscris în programul Healthy Athletes și fac voluntariat pentru Special Olympics. Dar câștigul cel mai mare sunt prietenii pe care mi i-am făcut, vorba lui Andrei, ”pe viață” (și nu sunt puțini). Și totul a început cu domnișoarele cărora le-am încredințat copilul la telescaun, în Parâng! Mulțumesc  Katharina, Roxana, Emilia pentru începutul unei prietenii frumoase! Mulțumesc Cristi, Viorel, Anda!

Andrei își dorește să devină un „Raper American”!

Visează la o iubită cu care să se căsătorească, să aibă copii, să gătească pentru ei, să îi învețe să înoate și să schieze. Vrea să meargă la serviciu, să câștige bani mulți cu care să își cumpere jocuri și să le cumpere copiilor lui tot ce-și doresc (nu știu dacă în același timp sau mai întâi jocurile pentru el și apoi restul). Vrea să muncească să poată avea grijă de mine când voi fi bătrână.

Eu îmi doresc să fie fericit! Nu știu sigur ce ar trebui să fac pentru asta în viitor (viitorul fără mine). Îmi doresc să aibă un loc de muncă, am și încercat variante dar, din păcate ne-am lovit de răutatea oamenilor, cei cu care ar fi trebuit să muncească alături. Caut în continuare. Sigur că îmi doresc să își întemeieze o familie. În acest moment, în această societate, nu sunt prea optimistă. Poate, totuși, lucrurile se vor schimba. Poate, cumva, se va întâmpla și asta”.