Primul Campionat Virtual de Fitness Special Olympics România s-a încheiat în aplauzele tuturor

Primul Campionat Virtual de Fitness Special Olympics România s-a încheiat în aplauzele tuturor

Timp de o lună, zoom-urile au fost la ordinea zilei în familia Special Olympics România. 145 de sportivi, tot atâtea mămici sau tătici, arbitri, angajați SOR, cu toții au fost prezenți la apelul de luni – miercuri – vineri, timp de patru săptămâni. Sport, distracție, tehnologie și planificare cam acestea au fost ingredientele care au definit competiția.

Între 24 iunie – 24 iulie, Fundația Special Olympics din România a desfășurat primul Campionat Virtual de Fitness destinat sportivilor cu dizabilități intelectuale. Dacă nu s-au putut vedea față în față, 145 de BRAVI cu vârste peste 8 ani au ales să facă sport de-acasă și să concureze online, dornici să facă mișcare. La final, adică pe 29 iulie, ei au fost premiați virtual cu medalii și diplome și un un cadou surpriză din partea HERVIS Sports România, partenerul tehnic al competiției. Ultimul zoom cu participanții a fost unul care s-a lăsat cu dans și distracție, așa cum le stă bine BRAVILOR care ne contaminează mereu cu bucuria și zâmbetul lor.

Pe parcursul celor patru săptămâni de competiție, sportivii au stabilit conexiunea cu arbitri din cele mai inedite locuri: de pe plaja din România, Grecia, Bulgaria sau Croația, de pe vârful muntelui Retezat, din fața autocarului care ducea ori în vacanță ori în vreun pelerinaj, din grădină, din fața sau spatele blocului, de la țărmul Mării Marmara, din parcuri sau din vizitele la prieteni.

Competiția a reprezentat și câteva premiere: câțiva sportivi au fost la prima lor interacțiune cu Special Olympics România și la prima competiție sportivă. Yasmin Ismail, una din tinerele care a participa pentru prima dată la o competiție SOR și care abia aștepta premierea ne-a declarat că pentru ea ”a fost cea mai frumoasa experiență alături de Special Olympics”. Deși exercițiile au fost gândite și propuse pentru sportivi de peste 8 ani, am avut și câțiva prichindei care și-au dorit să participe și au avut parte de o ședință de demonstrație, următită cu atenție de arbitri. Exercițiile executate în fiecare etapă de concurs au fost executate de kinetoterapeutul Andrei Anuțoiu și postate apoi pe Facebook și Youtube pentru a fi de folos tinerilor la antrenamentele de pregătire. Am primit chiar un filmuleț dintr-o tabără de la munte unde mai mulți tineri cu dizabilități intelectuale repetau de zor exercițiile din ziua respectivă.

A fost o mobilizare exemplară din partea tuturor. Limitele au fost testate de toate părțile și în ce ne privește, am putut vedea că funcționăm bine ca echipă. Am avut noroc de răbdarea și profesionalismul arbitrilor voluntari care, în cele mai multe din cazuri aveau întâlnirile cu grupele lor pe seară, când se întorceau de la jobul de zi cu zi. La fiecare două zile, ei trebuiau să țină legătura cu părinții din grupele arbitrate și să cadă de-acord asupra unei ore de competiție care să convină tuturor. Apoi, aveau misiunea să ne transmită pozele, înregistrările și foile de arbitraj cu punctajul. În ciuda acestui fapt, părerile lor despre experiența Campionatului Virtual de Fitness Special Olympics România au fost foarte bune.

George Cernucan, arbitru din Cluj, ne-a spus: ”A fost frumos și amuzant. La început părea mult, acum aș zice că ar mai fi putut continua încă două săptămâni. A fost plăcut să facem parte din viețile sportivilor pentru aceste patru săptămâni!”.

Adrian Toniță din Galați, ne-a declarat că: ”Pe lângă faptul că a fost ceva inedit pentru mine, Campionatul Virtual de Fitness a fost ceva UNIC. Mi-a plăcut, în primul rând că am reușit să trecem peste bariera impusă de condițiile actuale. În al doilea rând, mi-a plăcut că am reușit să cunosc sportivi noi și i-am revăzut pe cei “de-ai casei”. De asemenea, am observat și m-a bucurat faptul că emoțiile, trăirile și competitivitatea, au fost la fel de prezente și puternice ca la orice alt concurs. Pe tot parcursul campionatului am admirat faptul că toate întâlnirile pe ZOOM au fost onorate cu prezența, indiferent de locația sportivului. Am avut sportivi care au intrat din tabăra în care se aflau sau direct de pe plajă, de la mare. Mulțumesc pentru că am putut trăi emoții alături de sportivii SOR”.

Gabriela Niculescu din București ne-a destăinuit că: ”A fost o provocare pentru toată lumea, mai ales că a fost ceva nou de care nimeni nu s-a mai lovit până acum. Dar totodată cred că a ieșit foarte bine pentru condițiile date. Cred că și sportivii s-au acomodat foarte bine cu condițiile, acum le pare rău că se termină. Și mie cam la fel, parcă intrasem într-un program cu ei. Fetele s-au împrietenit între ele și-au împărtășit mici chestii despre ele. Cred că s-a simțit și spiritul competiției între ele că se urmăreau unele pe altele. Foarte plăcută experineța, cel puțin pentru mine personal. Mie îmi plac toate evenimentele de la Special Olympics România pentru că îmi plac copiii că sunt foarte calzi și iubitori”.

Andrei Anuțoiu, #FitnessGuru a spus că pentru el a fost destul de ciudat să privească printr-un ecran cum fac BRAVII exerciții și să-i arbitreze. ”A fost puțin dificil și cu tehnologia și cu explicatul părinților cum să procedeze și cum să-i filmeze. Asta la începutul campionatului. După, a fost mult mai ușor și mult mai stabil. Fiecare știa ce are de facut. Eu cu programatul, părinții cu filmările și sportivii cu executatul exercițiului.😂 Mă bucur că familia a fost receptivă la cerințele acestui campionat și au reușit să-i filmeze prin locuri de vacanță (mare, munte). Cea mai inedită reprezentare a fost de pe plaja din Croația unde se vedea cum lumea nu înțelegea de ce se fac exerciții în fața unui telefon😂”.

George Șefan din Galați, proaspăt tătic, nu și-a decalat programul și nu s-a dezis de grupele lui. A vrut să fie alături de noi chiar dacă acasă i s-a alăturat recent și fetița. ”Ca fost sportiv înțeleg spiritul competiției, ca si kintetoterapeut înțeleg mișcarea sub toate formele ei, ca arbitru care a arbitrat zeci de meciuri în competiții naționale de juniori și seniori am o anumită idee despre cum se face această meserie, dar când am auzit despre primul campionat online de fitness organizat de Special Olympics Romania și ideea de a arbitra la o competiție  online, cred că am înțeles ce înseamnă inovația! Ca voluntar Special Olympics am luat parte la cea mai inedită experiență sportivă de până acum pentru mine, unde practic timp de câteva minute pe zi mă întâlneam cu sportivi din toată țara: Constanța, Arad, Iași sau Cluj! Acest lucru este extraordinar pentru sportivii noștri care au avut posibilitatea să se întâlnească cu colegii lor, antrenori sau arbitri așa cum se întâlneau până anul trecut în cadrul Jocurilor Naționale!

Iuliana Meșesan, arbitru voluntar din București, ne-a spus și ea că ”a fost o experiență interesantă atât pentru mine cât și pentru sportivele din grupele pe care le-am arbitrat. M-a bucurat faptul că unele sportive au reușit să se conecteze și să facă sport în vacanță fiind. Așadar, de la munte, de la mare sau de pe malul Dunării – Narcisele, Albăstrelele și Anemonele au fost cât se poate de BRAVE timp de o lună cât a durat competiția. Mama unei sportive mi-a mărturisit despre impactul campionatului asupra fiicei sale care a reușit să facă exerciții de care se temea înainte, din cauza unor probleme medicale. O să-mi lipsească ZOOM-urile cu aceste fete dragi!

După o lună de competiție virtuală, Special Olympics România a marcat pe 24 iulie și aniversarea a 52 de ani a mișcării Special Olympics la nivel global dar și 17 ani de activitate în Romania prin iluminarea în roșu a Arcului de Triumf și prin rularea pe Cocor Store a unor imagini cu BRAVII. Fotografiile pe panourile outdoor au putut fi vizionate la fiecare 12 minute, de la 7 dimineața până la ora 24,00. BRAVII au fost provocați să ilumineze un roșu un obiectiv important din orașul lor și a rezultat un colaj superb din răspunsurile lor pe care îl inserăm mai jos.

Dar competiția nu și-ar fi atins scopul dacă sportivii nu ar fi primit, așa cum i-am obișnuit la fiecare eveniment, un mic cadou. Anul acesta, tricoul inscripționat, o coardă, o brățară luminoasă, un balon, o sacoșă și un voucher în valoare de 100 de lei au venit din partea partenerului tehnic al Campionatului Virtual de Fitness Special Olympics Romania, 2020 – Hervis Sports and Fashion România, căruia îi mulțumim din suflet.

Totul e bine când se termină cu bine și vă promitem că vom încerca mereu să facem tot ce știm noi mai bine pentru BRAVI. Fiți alături de noi!

 

 

Lasa un comentariu