Programul porneşte de la premisa că membrii familiilor sportivilor sunt foarte valoroşi şi pot juca un rol important în dezvoltarea mişcării Special Olympics.
Atunci când părinţii află că au un copil cu dizabilitate intelectuală îşi pun întrebări legate de felul cum va creşte copilul lor, ce va face el, cum se va integra în societate, cum va fi privit de ceilalţi.
Reţeaua de Sprijin Familial îşi propune să reunească familiile sportivilor Special Olympics, oferindu-le posibilitatea de a interacţiona cu persoane care trăiesc o experienţă similară cu a lor. Mai mult decât atât, recunoscând rolul important pe care familia îl joacă în viaţa sportivilor Special Olympics, programul urmăreşte includerea membrilor familiei în sesiunile de antrenament şi în competiţii.
Special Olympics are nevoie nu doar de sportivi curajosi, ci şi de familii care să fie alături de ei!