Evenimentul a avut loc pe 14 mai 2026, la Seneca Anticafe din București, și a făcut parte din Special Olympics European Week of Families (#EWOF26), inițiativă Special Olympics Europa Eurasia dedicată celebrării familiilor persoanelor cu dizabilități intelectuale și rolului esențial pe care acestea îl au în construirea unor comunități mai incluzive și mai sănătoase.
Cartea urmărește parcursul Ancăi Miron, de la provocările copilăriei până la succesul obținut la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics. Prin această poveste, copiii și familiile descoperă un mesaj despre curaj, perseverență, speranță și importanța sprijinului oferit de familie și comunitate.
Anca Miron este unul dintre cei patru sportivi Special Olympics selectați de Special Olympics Europa Eurasia pentru realizarea unei cărți inspirate din parcursul lor sportiv și personal, alături de sportivi din Italia, Elveția și Marea Britanie. Proiectul include și participarea într-un documentar dedicat poveștilor lor de viață și impactului pe care sportul îl are în dezvoltarea persoanelor cu dizabilități intelectuale.
„Anca și aventurile ei pe rachetele de zăpadă” își propune să aducă mai aproape de public poveștile sportivilor Special Olympics și să contribuie la construirea unei societăți mai empatice și mai incluzive.
Cartea este disponibilă și în format digital pe site-ul Special Olympics România.
Cartea este produsă de Bear With Us Productions, în parteneriat cu Special Olympics și Special Olympics Europe Eurasia.
Proiectul este co-finanțat de Uniunea Europeană. Opiniile exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă neapărat poziția Uniunii Europene sau a Agenției Executive pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici EACEA nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.




