Special Olympics România, în parteneriat cu Fundația Dacia pentru România, dă startul proiectului „Din centre către comunitate prin puterea sportului”, parte a programului Mobilitatea Contează, finanțat de Fundația Dacia pentru România și sponsorizat de Automobile Dacia.
Prin acest proiect, ne îndreptăm către beneficiarii centrelor rezidențiale din județele Argeș, Gorj și Neamț, pe care îi vom implica în diverse activități sportive: antrenamente, competiții locale și regionale. Sportul devine astfel un liant puternic pentru incluziunea socială, pentru dezvoltarea abilităților și pentru bucuria de a face parte dintr-o comunitate.
Pe lângă activitățile sportive, proiectul pregătește și câteva surprize pentru participanți, care vor fi dezvăluite pe parcurs.
Mișcarea ne caracterizează și ne dorim ca prin acest parteneriat să deschidem drumul spre mai multă mobilitate fizică și socială pentru persoanele cu dizabilități intelectuale.
Proiectul face parte din direcțiile strategice asumate de Fundația Dacia pentru România prin programul Mobilitatea Contează, axat pe patru piloni esențiali: acces la educație, acces la cultură, acces la piața muncii și mobilitate fizică și socială.
#FDpR #MobilitateaContează #RomâniaSeMișcă #Parteneriat #SpecialOlympicsRomânia
#AccesLaEducatie / #AccesLaCultura / #AccesLAPiataMuncii #MobilitateFizicaSiSociala
#DaciaPentruRomania #Dacia / #DaciaRomania
Despre Fundația Dacia pentru România
Fundația Dacia pentru România (FDpR) este o organizație non-profit autonomă, sponsorizată de Automobile Dacia, lansată în aprilie 2025. FDpR inspiră și susține o societate incluzivă, facilitând mobilitatea fizică și socială pentru persoanele care au nevoie de resurse și soluții de mobilitate pentru a-și valorifica potențialul și pentru o mai bună calitate a vieții.
Viziunea Fundației este o Românie care își recunoaște și valorifică potențialul. Pentru a-și onora viziunea, acționează de-a lungul a trei axe prioritare: accesul la educație, la piața muncii și la cultură.
FDpR face mobilitatea posibilă sprijinind organizații și proiecte care au acoperire locală, regională sau națională, care abordează mobilitatea fizică și socială dintr-o perspectivă inovatoare și care au un impact și o relevanță dovedite în comunitățile pe care le deservesc.
Mai multe informații:
https://fundatiadaciapentruromania.ro
Despre dizabilitatea intelectuală
Mai mult de 200 de milioane de oameni din întreaga lume au o dizabilitate intelectuală, constituind astfel cel mai mare grup cu dizabilități la nivel mondial. Dizabilitatea intelectuală trece dincolo de rase și etnii, nivel de educație, statut social sau economic, putând apărea în orice familie.
Despre Fundaţia Special Olympics din România
Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate tolerantă, deschisă tuturor abilităților. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva discriminării și intoleranței. Din 2003, Special Olympics România a ajutat peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să devină cetățeni activi ai comunității.
Informații și fotografii despre Special Olympics România sunt disponibile pe website-ul oficial www.specialolympics.ro și canalele sociale: pagina de Facebook și Instagram.




