TERMENI ȘI CONDIȚII Fundația Special Olympics România

Vă rugăm să citiți cu atenție următoarele dispoziții, împreună cu cele precizate în Politica de Confidențialitate și Politica privind modulele cookies, deoarece acestea se aplică de fiecare dată când navigați Website-ul nostru sau când interacționați cu noi, în orice alt mod, prin intermediul acestuia.

Capitolul I – Dispoziții generale
Înțelesul unor termeni
1. Termenii folosiți în continuare, dacă nu rezultă altfel din context, au următorul înțeles:
• Noi/Fundația/Operatorul înseamnă: Fundația Special Olympics Romania, organizație nonguvernamentală, non-profit, înființată în baza și supusă legilor din România, având codul de identificare fiscală 16001665, cu sediul în Ilfov, com. Cornetu, Str. Aeroportului Nr. 9, România,, cu datele de contact: email: comunicare@specialolympics.ro, telefon: +40.21.318.59.66, împreună cu toate filialele sau alte entități aflate sub controlul acesteia;
• Autorizări/Certificate/Acreditări înseamnă: autorizațiile, certificatele sau acreditările deținute de Fundație.
• Dumneavoastră//Utilizatorul înseamnă: persoana fizică sau juridică ce accesează și utilizează Website-ul sau interacționează cu Noi în orice alt mod;
• Parteneri înseamnă: entitățile cu care Fundația colaborează în vederea desfășurării unor activități specifice în cadrul Proiectelor
• Alți Parteneri înseamnă: entitățile cu care Fundația colaborează în prezent sau cu care va colabora în viitor în vederea desfășurării unor activități sau proiecte specifice activității sale;
• Proiect înseamnă: Unul din proiectele desfășurate în prezent de Fundație, în colaborare cu Partenerii săi.
• Alte Proiecte înseamnă: Diferitele proiecte și activități în care Fundația este implicată sau în care urmează să se implice singură sau în colaborare cu Alți Parteneri.
• Website-ul înseamnă: pagina de internet disponibilă la adresa: https:/specialolympics.ro/ împreună cu toate subpaginile sale;
• Termeni și Condiții înseamnă: toate dispozițiile prezentate în cadrul acestei pagini ce se aplică relației dintre Noi și Dumneavoastră, atunci când accesați sau utilizați Website-ul ori când interacționați cu Noi în orice alt mod;
• Politicile GDPR înseamnă: Politica de confidențialitate ce poate fi accesată la www. https://specialolympics.ro/politica-de-confidentialitate/ și Politica privind modulele cookies ce poate fi accesată la https://specialolympics.ro/politica-cookie-uri-ue/;
• Contract înseamnă: Contractul încheiat prin intermediul Website-ului, prin care susțineți activitatea Fundației, realizând donații sau sponsorizări în acest sens;
• Ministerul Justiției înseamnă: Organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului României, cu sediul în Municipiul București, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, telefon: 037 204 1192, E-mail: ongmj@just.ro.
• ANSPDCP înseamnă: Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu sediul în Bd. G-ral. Gheorghe Magheru, Nr. 28-30, Sector 1, 010336, București, România, website: https://www.dataprotection.ro/?page=contact&lang=ro
Aplicabilitate Termeni și Condiții. Forță obligatorie.
2. Acești Termeni și Condiții, împreună cu Politicile GDPR, se aplică tuturor raporturilor desfășurate între Dumneavoastră și Fundație, în special atunci când navigați și utilizați Website-ul, interacționați cu Noi în alt mod sau încheiați un Contract, prin intermediul Website-ului.
3. Astfel, în măsura în care navigați și utilizați Website-ul sau încheiați un Contract, înțelegeți și acceptați că raportul dintre dumneavoastră și Fundație va fi supus acestor Termeni și Condiții și Politicilor GDPR, dispozițiile prezentate având forță juridică obligatorie. În termeni juridici, prin utilizarea Website-ului sau realizarea unei donații ori sponsorizări, între Dumneavoastră și Fundație se încheie un contract al căror dispoziții contractuale este dat de conținutul acestor Termeni și Condiții, Politicilor GDPR și al dispozițiilor legale ce se aplică în completare.
4. În măsura în care nu sunteți de acord cu acești Termeni și Condiții sau cu celelalte documente menționate, vă rugăm să nu mai utilizați Website-ul.
5. Totodată, prin utilizarea Website-ului, declarați că îndepliniți condițiile legale pentru emiterea unui consimțământ valabil și că nu există niciun alt impediment legal care să vă împiedice în încheierea prezentului contract. Fundația nu își asumă nicio răspundere în cazul în care informațiile furnizate de Dumneavoastră nu sunt corecte.
6. În sensul dispozițiilor menționate menționate mai sus, dacă sunteți cetățean român, vârsta la care puteți, de principiu, emite consimțământul în mod valabil este de 18 ani. În cazul în care nu sunteți cetățean român, este necesar să verificați în legislația de naționalitate condițiile în care puteți emite un consimțământ valabil, înainte de a utiliza Website-ul.

Capitolul II – Informațiile prezentate pe Website
8. Website-ul aparține Fundației fiind folosit pentru prezentarea activității acesteia și pentru a obține donații și sponsorizări.
9. În acest sens, Fundația prezintă, prin intermediul Website-ului, sub forma textelor, imaginilor și clipurilor video, o serie de activități și proiecte în care este implicată pentru atingerea scopului menționat.
10. De asemenea, prin intermediul Website-ului este pusă la dispoziție posibilitatea de a susține activitatea Fundației, prin realizarea unor donații sau sponsorizări.

Capitolul III – Încheierea Contractului
11. Dacă doriți să susțineți activitatea Fundației, o puteți face prin efectuarea unei donații prin intermediul Website-ul.
12. Încheierea Contractului se realizează prin urmarea pașilor de pe Website, inițierea procesului având loc prin apăsarea butonului „Donează online”.
13. După inițierea procesului, puteți selecta suma pe care doriți să o donați, urmând a introduce datele relevante solicitate prin intermediul platformei.
14. În măsura în care datele introduse sunt eronate, puteți proceda la rectificarea acestora cât timp nu ați finalizat procesul de încheiere a Contractului.
15. După introducerea datelor relevante, urmează să fiți redirecționat către pagina procesatorului de plăți, fiind necesară introducerea datelor unui card bancar.
16. După momentul indicat mai sus și autorizarea operațiunii, Contractul va fi încheiat, iar Dumneavoastră veți primi o confirmare prin email cu privire la efectuarea donației, din partea instituției (băncii) care a emis cardul bancar prin care a fost efectuată plata.
17. Totodată, puteți efectua o donație și prin intermediul unui cont Paypal. În acest sens, după selectarea acestei opțiuni, veți fi redirecționat către pagina Paypal unde puteți selecta ce sumă doriți să donați.
18. Trebuie să aveți în vedere că donația efectuată este irevocabilă. În acest sens, după încheierea Contractului, nu mai este posibilă revocarea donației. Donația efectuată prin intermediul Website-ului reprezintă un dar manual, în sensul dispozițiilor civile, încheindu-se în urma acordului dintre Dumneavoastră și Fundație, urmat de remiterea sumei prin virarea acesteia către Fundație.
19. Nu veți primi o copie de pe acești Termeni și Condiții (Contractul încheiat cu Dumneavoastră). În măsura în care aveți nevoie de o astfel de copie, vă rugăm să vă rezervați una prin copierea Termenilor și Condițiilor într-un document. Trebuie să aveți în vedere că această copie poate fi folosită doar pentru probarea Contractului.

Capitolul IV – Proprietatea intelectuală
20. Întregul conținut disponibil pe Website (imagini, texte, grafice, simboluri, elemente de grafică web, scripturi, programe și altele asemenea) este protejat prin intermediul drepturilor de proprietate intelectuală și industrială. Este interzisă orice copiere, înregistrare, descărcare, transmitere, reproducere și distribuire a conținutului Website-ului făcute în alte condiții decât cele permise de lege și Fundație.
21. Fundația asigură, fără a se obliga însă în acest sens, accesul persoanelor la Website.
22. Sunt interzise, sub sancțiunile prevăzute de lege, orice accesări neautorizate la Website, orice folosiri contrare scopului pentru care Website-ul este asigurat de Fundație, orice tentative de a modifica informațiile sau conținutul Website-ului, orice afectări ale performanțelor serverului aferent Website-ului și alte asemenea activități. În aceste situații, Fundația își rezervă dreptul de a sesiza organele abilitate în vederea cercetării acestor fapte penale.

Capitolul V – Prelucrarea datelor cu caracter personal
23. Prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul Website-ului, de către Fundație, se realizează în conformitate cu Politica de confidențialitate și Politica privind modulele cookies disponibile pe Website. Vă rugăm să accesați informațiile în cauză pentru mai multe detalii pe acest subiect.

Capitolul VI – Declinarea de răspundere
Dispoziții generale
24. Fundația nu își asumă nicio răspundere cu privire la modalitatea în care Dumneavoastră utilizați Website-ul. Fundația nu garantează niciun rezultat cu privire la utilizarea Website-ului.
25. De asemenea, Fundația nu își asumă nicio răspundere cu privire la nefuncționalitatea Website-ului din cauza diverselor probleme tehnice ce pot apărea sau necesității efectuării mentenanței. Dumneavoastră înțelegeți și acceptați că Fundația nu poate fi ținută răspunzătoare în cazul în care nu puteți accesa Website-ul în anumite perioade de timp. Totodată, Fundația nu își asumă nicio răspundere cu privire la conținutul, informațiile și altele asemenea aferente altor site-uri ce pot fi accesate prin intermediul Website-ului.
26. Website-ul este furnizat „așa cum este” și nu sunt oferite niciun fel de garanții cu privire la acesta, iar Fundația nu poate fi obligată să schimbe, să modifice sau să efectueze orice altă operațiune cu privire la conținutul Website-ului.
27. Dumneavoastră vă revine obligația să vă asigurați că îndepliniți toate condițiile legale pentru a utiliza Website-ul și că prin aceste activități nu încălcați nicio dispoziție legală ce ar putea fi aplicabilă Dumneavoastră sau locului în care vă aflați. În acest sens, Fundația nu are nicio obligație de a vă informa cu privire la reglementările sau legile aplicabile situației Dumneavoastră, întreaga responsabilitate de a cunoaște aceste aspecte și a acționa în consecință vă aparține.
28. Fundația este exonerată de orice prejudicii pe care le-ați putea suferi prin utilizarea Website-ului. În măsura în care dispozițiile legale exclud exonerarea totală de la repararea prejudiciilor suferite, atunci aceste prejudicii vor fi limitate la suma de 100 USD.

Capitolul VII – Alte prevederi
Încetarea contractului
29. Fundația își rezervă dreptul de a înceta afișarea Website-ului în orice moment, fără a fi necesară vreo notificare sau informare prealabilă în acest sens.
Procedura de soluționare a reclamațiilor
30. Orice reclamații pe care le aveți cu privire la activitatea desfășurată de Fundație cu ocazia afișării Website-ului le puteți transmite la coordonatele indicate pentru contact, preferabil prin poștă electronică.
31. După primirea reclamației, Fundația urmează să vă furnizeze un răspuns în cel mai scurt timp posibil, de preferat nu mai târziu de 30 de zile. În măsura în care, pentru soluționarea reclamației, este necesar mai mult timp, Fundația vă va informa în acest sens.
32. Informarea prevăzută mai sus sau răspunsul la reclamația efectuată va fi comunicat la adresa de poștă electronică de pe care a fost transmisă reclamația.
33. În măsura în care situația nu poate fi rezolvată pe cale amiabilă, atunci litigiul va fi de competența instanțelor de judecată din circumscripția sediului Fundației..

Capitolul VIII – Prevederi finale
34. Prin acceptarea acestor Termeni și Condiții sunteți de acord ca legea aplicabilă întregului contract să fie legea română, atât în ceea ce privește condițiile de fond, cât și cele de formă.
35. Locul încheierii prezentul contract este considerat a fi în localitatea în care își are sediul Fundația.
36. Fundația își rezervă dreptul de a modifica acești Termeni și Condiții după cum consideră necesar. În măsura în care, după efectuarea acestor modificări, nu sunteți de acord cu noul conținut, vă rugăm să nu mai utilizați Website-ul.
37. În cazul în care o clauză din acești Termeni și Condiții nu se pot aplica, din orice motive, clauza respectivă va fi înlocuită cu dispoziția legală relevantă situației pentru care fusese convenită clauza și care se apropie cel mai mult de sensul clauzei inaplicabile.
38. Orice comunicări, pentru a fi valabile, se vor efectua exclusiv în scris, la coordonatele pentru contact sau prin mijloace electronice, la adresa de contact menționată.
39. Acești Termeni și Condiții au fost actualizați la data 15.09.2021.

 

COMPETIȚIA NAȚIONALĂ DE NATAȚIE SPECIAL OLYMPICS ROMÂNIA

Politica GDPR

Informare  alti participanti