”Ionuț Păunescu s-a născut pe 6 septembrie 1991. Aveam 29 de ani când l-am născut. El mai are o soră. După trei zile de la naștere mi s-a spus că are Sindrom Down. Am fost foarte afectată, am plâns mult, mi s-a spus că o să aibă dizabilitate intelectuală, mă tot întrebau dacă mai am copii, dacă seamănă între ei. Nu auzisem până atunci de Sindrom Down. Familia l-a primit cu bucurie, am decis că oricum o fi, e al nostru. Asistenta care venea acasă ne spunea să-l dăm, să ne gândim bine ce facem… Soțul se enerva când auzea asta. A fost foarte greu, alăptam și mă rugam să fie întreg la minte, sănătos. Mă rugam într-una. Nu știam exact ce înseamnă și cum o să fie. Au fost câțiva ani până m-am obișnuit cu ideea.
A făcut acupunctură la Sinaia, a mers un an de zile acolo, făcea 15 zile pe lună. Ne-a recomandat un dr. să mergem acolo. A mers în picioare pe la 1 an si jumătate, de vorbit a vorbit pe la 2 ani. Era dolofan și mi se părea că e cel mai frumos.
S-a născut cu un hematom la cap, care s-a retras. A suferit de enurezis până la 14 ani, care s-a tratat de la sine. Nu are afecțiuni cu inima sau cu glanda.
L-am dat la grădiniță la 5 ani, la grădinița specială nr 11 din Drumul Taberei. Și apoi a fost la Școala Specială nr 11. Aici a făcut 10 clase. A terminat școala pe la 18 ani. Cunoaște banii, îi numără dar nu poate face înmulțiri. A învățat să joace remi, îi place, dar nu poate socoti punctele. Joacă și cărți bine.
A făcut logopedie la școală. A avut o înclinație către activități sportive. A mers cu bicicleta încă de la 7 ani. Sportul l-a început în școală și profesoara l-a pus în legătură cu domnul Profesor Universitar Dr. Gabriel Popescu, antrenorul de la UNEFS de la gimnastică. După ce a terminat școala ne-am înscris la Asociația Sindrom Down București. Gimnastica a început-o pe la 16 ani. Și de atunci a mers la antrenamente cel puțin o dată pe săptămână când nu eram plecați din localitate. Cele mai multe medalii le-a luat la Jocurile Mondiale Special Olympics din luna martie de la Abu Dhabi. A câștigat 5 medalii de aur și două de argint. Este un luptător și are multă energie. Nu vrea să lipsească de la niciun antrenament. Îi place orice sport. Televizorul lui stă deschis pe canalele de sport și pe Disney Channel. Îi place mult și fotbalul. Are medaliile atârnate deasupra biroului – o parte, iar cealaltă parte stau în dulap.
Pe stradă, cu copiii, a suferit de discriminare, pentru că nu știa să se apere. În mijloacele de transport până și acum copiii de 7-8 ani se uită ciudat la el, pentru că are și strabism. Când se întâmplă asta el se întoarce cu spatele. Acasă primește însă toată afecțiunea, pentru că familia îl laudă mereu și îl iubește toată lumea.
Obiceiuri?
Roade degetul – încă de mic. Doarme numai pe perna lui, nu suportă să fie nimic în pat. Ascultă muzică mult și vorbește cu iubita lui Luciana cât de des poate.
Este foarte emotiv, plânge și se emoționează destul de repede.
O zi din viața lui?
Lunea merge la gimnastică, vinerea la role, miercurea la dansuri. Când apare vreo invitație sau eveniment, mergem la fiecare acțiune. Facem terapie la asociație, mai ales în preajma sărbătorilor.
Se trezește la 6 dimineața, în week-end la 8 maxim, bea cafea, face duș, dar mai doarme în cursul zilei.
Special Olympics l-a schimbat, a socializat foarte mult, din 2006 vine la acțiunile Fundației. A fost greu la început dar acum suntem mândri de el. Grija este pentru viitor, ce-o să facă făr noi. Dar fata ne spune mereu că el nu e singur…
El își dorește familie, dar nu știe ce înseamnă asta. Vrea să facă sport. La gimnastică este un model, el este cel care le arată copiilor când îl roagă domnul profesor Popescu.
Este o fire prietenoasă, iar prietenul lui cel mai bun este Ionuț Sava, dar este bun prieten și cu Nicușor Cârciumaru, încă din școală”.
